Inspirație pentru un „DA” spus cu suflet, într-un decor care te reprezintă
„Acolo unde spui DA-ul cel mare… se scrie primul capitol al unei povești într-adevăr memorabile.”
Cuninia civilă sau cea religioasă nu este doar o formalitate. Este acel moment sacru, emoționant, unic, în care timpul pare să poposească în admirația mirilor. La Conacul Filipescu, acest moment capătă note idilice într-un decor pitoresc, ales cu grijă și suflet. Dincolo de cele 4 saloane de evenimente, descoperi un domeniu verde, care inspiră naturalețe și romantism.
● Poate visezi o cununie clasică, cu arcadă florală poziționată în fața Conacului, acompaniată de orchestrația discretă a trilurilor și briza copacilor.
● Poate alegi o ceremonie desfășurată în jurul piscinei, cu accente de prospețime marină, umbrele plutitoare decorate cu flori de sezon și umbrare din voaluri textile care dansează în adierea pădurii.
● Sau poate dorești ceva cu totul diferit: o cununie intimă, desfășurată pe pajiștea verde a parcului, sub umbra liniștitoare a arborilor seculari, înconjurați de prospețimea plantelor mediteraneene și șlagărul discret al verii.
La Conacul Filipescu, toate aceste variante sunt posibile. Fie că alegi o cununie pe pajiștea verde, o ceremonie în grădină printre arcade de flori sau un moment festiv la piscină, fiecare alegere devine o filă din legenda voastră – scrisă cu rafinament, emoție și simțire. Cadrele naturale, liniștea domeniului și frumusețea detaliilor transformă fiecare secundă într-o amintire prețioasă. Aici, promisiunile nu sunt doar rostite, ci trăite cu toată inima – într-un decor care reflectă profunzimea iubirii voastre.
5 tipuri de ceremonii emoționante pe care le poți organiza la Conacul Filipescu
1. Cununia clasică în fața Conacului
O alegere elegantă și simbolică. Fațada istorică a conacului devine fundalul perfect pentru momentul solemn. Arcadă florală, vitralii, covoare colorate, stâlpișori cu șnururi de catifea și o atmosferă care aduce aminte de vremuri nobile.
2. Ceremonie amplă pe peluza parcului
Un spațiu generos, verde, cu alei umbrite de copacii seculari. Vegetația se schimbă subtil de la un anotimp la altul, oferind mereu un fundal natural spectaculos. Ideal pentru ceremonii mari sau medii, cu multe locuri pentru invitați și numeroase opțiuni de decor: flori de sezon, accente vintage, detalii rustice-chic.
3. Cununie la piscină, cu accente estivale
Cu decoruri glam, umbrare din voaluri vaporoase, baloane colorate sau umbrele cu flori ce plutesc pe apă, mese înalte de cocktail si aranjamente creative, ceremonia de la piscină este o alegere sofisticată pentru cuplurile moderne, iubitoare de ambianță marină. Ideală la apus, când cerul și apa devin un singur tablou.
4. Ceremonie discretă, cufundată în verde
Orice alee umbroasă din arhitectura domeniului, aleasă de miri, poate deveni cadrul de referință al ceremoniei. Perfectă pentru o cununie discretă, cu număr redus de persoane, unde apropierea de natură amplifică emoția. Atmosferă de basm, mai ales vara sau toamna.
5. Cununie indoor pentru vreme instabilă
La Conacul Filipescu, planul B înseamnă prevenție și grijă pentru clipele solemne ale mirilor, chiar și în zile cu intemperii neprevăzute. Dacă vremea este capricioasă avem opțiuni pentru cununii și la interior. Spațiile sunt amenajate cu logistică completă, aranjamente florale, lumină caldă, sunet ambiental și decoruri specifice pentru un ritual complet reușit.
De ce sunt atât de speciale ceremoniile la Conacul Filipescu?
- Ai libertatea reală de a alege locul de ceremonie pentru rostirea jurămintelor, ghidați de emoție, nu de limitări sau constrângeri impuse.
- Fiecare zonă are o energie unică și atmosferă proprie, dar toate păstrează același fir roșu: autenticitate și eleganță.
- Avem mereu un plan de rezervă, ca o alternativă de back-up, gândită estetic și practic, astfel încât farmecul cununiei să rămână intact, indiferent de vreme.
- Ne ocupăm cu atenție de organizarea spațiului și colaborăm cu furnizorii aleși de miri pentru un decor personalizat, în armonie cu întreaga poveste.
Povestea voastră merita un cadru care inspiră
Dacă ai visat vreodată să spui „DA” într-un loc autentic, vino să descoperi cum arată emoția sinceră la Conacul Filipescu.